”Portraits of Courage”, un album de picturi ale veteranilor din războaiele irakiene şi afgane, realizate de cel de-al 43-lea preşedinte american George W. Bush, care a fost lansat la finalul lui februarie, se află în topul celor mai bine vândute cărţi, la categoria eseuri şi documente, în clasamentul New York Times.
Albumul este pe primul loc şi la categoria ”arte şi fotografie” a site-ului de vânzări online Amazon.
George W. Bush a lansat un album de picturi, color, aducând un omagiu soldaţilor pe care i-a trimis pe front după 11 septembrie.
”Portraits of courage” reuneşte 66 de ”luptători americani”, fiecare portretizat cu un text de prezentare.
Al 43-lea preşedinte al Statelor Unite a adus astfel un omagiu acelor soldaţi pe care i-a cunoscut personal şi care au servit drapelul după 11 septembrie.
George W. Bush s-a angajat să doneze integral beneficiile din vânzările albumului asociaţiei ”George W. Bush Presidential Center”, care a lansat un program prin care facilitează întoarcerea combatanţilor la viaţa civilă.
În timpul mandatului său, George W. Bush a lansat două campanii militare majore: în Afganistan, în octombrie 2001, apoi în Irak, în martie 2003. În total, în urma celor două conflicte au fost 6.500 de morţi şi 50.000 de răniţi, potrivit cifrelor furnizate de ministerul Apărării.
Pasiunea pentru pictură i-a fost insuflată lui G.W. Bush de Winston Churchill. Fostul preşedinte al Statelor Unite a vrut să copieze vechiul hobby al prim-ministrului englez, după ce a părăsit postul în 2008.
George W. Bush a portretizat şi lideri politici pe care i-a întâlnit de-a lungul vieţii.