Un agent FSB a fost ucis, iar alţi doi sunt în stare gravă în urma atacului armat produs joi după-amiază în centrul Moscovei, anunţă Serviciul Federal de Securitate din Rusia, citat de agenţia de presă Interfax.
Potrivit autorităţilor ruse, atacul a fost comis de un singur individ, care a fost eliminat fără a pătrunde în sediul FSB.
Alte cinci persoane, inclusiv doi agenţi FSB, au fost rănite în atac. Starea celor doi agenţi FSB este critică, a comunicat Ministerul rus al Sănătăţii.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a fost informat imediat despre atacul armat.
Conform unor surse citate de cotidianul Izvestia, atacul a început într-o sală de recepţie a Serviciului Federal de Securitate (FSB), după care atacatorul s-a refugiat într-o clădire din apropiere, unde a fost împuşcat mortal de agenţi ai serviciilor de securitate.