În acest weekend, 04/05 septembrie, sunt așteptați să ia startul peste 1.000 ultramaratoniști înscriși la evenimentul AUTISM24H, în Stațiunea Mamaia.
”Au trecut 816 zile de la ultimul eveniment AUTISM24H, au trecut 2 ani de blocaj, însă acum a venit clipa să ne adunăm din nou pe plajă și să alergăm zeci de mii de km pentru cauza copiilor speciali din România”, declară Adrian Gemănaru, organizatorul AUTISM24H.
Ni s-au alăturat ca AMBASADORI si câteva nume uriașe din domeniul sportului: Simona Halep, Gheorghe Hagi, Cristina Neagu, Elisabeta Lipa, Andreea Raducan, Ana-Maria Branza, Constantina Dita, Alina Dumitru si Carol-Eduard Novak – Ministrul Tineretului si Sportului.
“Oamenii sunt identici ca fond. Diferențele inevitabile dintre ei nu trebuie să îi limiteze în ambiție, voință și în potențialul de a atinge idealuri. Oricine poate realiza lucruri minunate sub impulsul focului interior, indiferent de limitările pe care condiția fizică sau psihică le ridică uneori ca provocări. De aceea, este important ca toți să primească recunoaștere și sprijin, iar acest eveniment, aflat deja la a sasea ediție, are acest obiectiv și reușește să îl îndeplinească de fiecare dată. Persoanele cu dizabilități au dreptul la integrare în comunitate, au dreptul de a visa și de a-și împlini visurile, iar faptul că atâția participanți se reunesc în acest scop nobil sub egida AUTISM24H dovedește puterea și importanța solidarității” declara Eduard Novak, Ministrul Tineretului si Sportului, partener al evenimentului.
Printre cele 70 de echipe participante la eveniment se numără: Echipa Litoralul Romanesc, Spitalului Judetean Constanta, Brigada 2 Vanatori de Munte Sarmizegetusa, Asociatia Internationala a Politistilor, ISU Olt, Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu, Colegiul National Mihai Eminescu, Kaufland, Synevo, Decathlon, Rompetrol etc.
Tortele aprinse pe plaja, steagurile echipelor, muzica, corturile, meniul romanesc si momentul rasaritului aduc un farmec aparte ce imprima o atmosfera greu de egalat, conceptul fiind unic in Europa.
Autism24h Eveniment caritabil
Autism24h este un ultramaraton caritabil prin care sustinem 16 proiecte destinate copiilor cu nevoi speciale din intreaga tara. ”Fiecare participant la competitie isi doneaza km alergati pentru a strange fonduri pentru faptele bune pe care ne dorim sa le ducem la indeplinire” declară Adrian Gemănaru, organizatorul AUTISM24H.
Cursa Copiilor
In cadrul evenimentului vom avea si Cursa Copiilor deschisa celor mai mici participanti, iar acestia se vor bucura la final dupa parcurgerea unui 1 km de o medalie personalizata pentru acest eveniment si o inghetata .
„Prin cei 1.000 de copii prezenti la START ne propunem sa promovam in randul copiilor dorinta de a face miscare si de a participa la un eveniment dedicat umanitar dedicat copiilor speciali” declară Adrian Gemănaru, organizatorul AUTISM24H.
Masuri de siguranta la AUTISM24
Pentru a pastra regulile de distantare sociala si a asigura protectia si sanatatea participantilor, am luat decizia de a reduce numarul participantilor din echipa de la 20 la 15 persoane, iar start-ul echipelor inscrise in competitie se va da la diferite intervale orare.
Pentru a putea participa in siguranta la eveniment este necesara vaccinarea sau prezentarea unui test negativ, in conditiile legale.