Ultimul dintre cetățenii români aflați în Afganistan, a ajuns în siguranță pe Aeroportul Internațional din Islamabad, unde a fost preluat de personalul Ambasadei României din Pakistan, informează, duminică, 22 august, Ministerul Afacerilor Externe.
„Acest cetățean român, care lucra pentru un program ONU și avea dublă cetățenie, a României și a Republicii Moldova, a fost evacuat și ajutat să ajungă în siguranță în Aeroportul internațional din Kabul cu sprijinul partenerilor internaționali, în pofida condițiilor extrem de dificile din teren. Ulterior, acesta a fost preluat pe un zbor până la Islamabad, asigurat de parteneri internaționali”, potrivit MAE.
MAE transmite că, în prezent, toți cetățenii români care au solicitat sprijin pentru evacuare autorităților române se află în siguranță în afara teritoriului afgan.
Foto/ Facebook MApN