Confidenţialitate

Ultimii soldați români au plecat din Afganistan și au pus capăt unei misiuni de 19 ani

Ultimii 100 de militari români din Batalionul de Protecţie a Forţei Jderii au plecat din Baza Aeriană Kandahar, anunță pe Facebook Ministerul Apărării Naționale.

„Acum, toți cei 19 ani de prezență a trupelor românești aici trec în cărțile de istorie. Militarii și-au încheiat misiunea cu succes.

Recent, Baza Aeriană din Kandahar a fost predată forţelor de securitate afgane în cadrul procesului de încheiere a misiunii NATO Resolute Suport din Afganistan. Astfel, după o prezenţă de 19 ani, ultimii militari români, cei din Batalionul de Protecţie a Forţei Jderii, au plecat de pe aerodromul afgan după ce și-au îndeplinit cu succes misiunea ordonată în această zonă.

Ultimii militari români și americani s-au adunat la aeroport. Mașinile de luptă au părăsit pozițiile de apărare și au fost îmbarcate în uriașele aeronave C-17 Globemaster III. Apoi, rând pe rând, americani și români au urcat în avioane. Ultimul militar român ce a plecat din Baza Aeriană Kandahar, după 19 ani de prezență continuă românească acolo, a fost comandantul Batalionului de Protecție a Forței Jderii, locotenent-colonelul Vasile Mironescu”, se scrie pe pagina de Facebook a MApN.

Foto: MApN/Facebook