Confidenţialitate

Ultimele ore ale Regelui Mihai I la Palatul Regal, în Sala Tronului – GALERIE FOTO

Regele Mihai I va fi înmormântat în această seară în Noua Catedrală din Curtea de Argeş. Nici noaptea trecută Palatul Regal nu a stat închis, pentru ca toți cei care au venit să-și ia rămas bun de la Regele Mihai I să o poată face.

Ceremoniile vor începe sâmbătă dimineaţă, de la ora 10:25 cu o slujbă religioasă de 10 minute oficiată în Sala Tronului, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi, aceasta fiind urmată de o alta săvârşită la catafalcul aşezat în Piaţa Palatului Regal.

Sicriul, aşezat pe un afet de tun tras de un vehicul militar va fi apoi purtat spre Catedrala Patriarhală, la evenimentul desfăşurat pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului mareşal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Război Mondial, urmând să ia parte Muzica Militară urmată de trei detaşamente ale MApN (58 de militari de la Forţele Terestre, 58 de militari de la Forţele Aeriene şi 58 de militari de la Forţele Navale) şi un detaşament de elevi ai Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza.

Slujba de înmormântare va fi oficiată în Catedrala Patriarhală de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, după care convoiul funerar se va îndrepta spre Gara Regală Băneasa, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul şi va intona marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.

De aici sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal la Gara Curtea de Argeş, cortegiul funerar urmând a se va deplasa spre Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.

Slujba de înhumare în Noua Catedrală va fi oficiată de Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, de Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, şi de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.

FOTO: Octav Drăgan