Liderii celor 4 partide din Marea Britanie mai au doar câteva ore pentru a convinge electoratul să le acorde voturile în cadrul scrutinului de mâine.
Potrivit unui ultim sondaj de opinie, comandat de ITV și Daily Mail, conservatorii premierului David Cameron sunt creditați cu 35% din opțiuni.
Laburiștii lui Ed Miliband ar obţine 32% din intenţiile de vot.
Pe locul al treilea s-ar clasa UKIP (UK Independence Party), formaţiunea condusă de naţionalistul Nigel Farage, cu 14%.
Liberal-democrații şi liderul Nick Clegg ocupă locul al patrulea în sondaj, cu 9%.
Legislativul de la Londra numără 650 de fotolii. Cei mai mulţi analiști susțin că va fi necesară o majoritate de 323 de locuri în Camera Comunelor, întrucât 5 membri ai partidului naționalist irlandez Sinn Fein refuză să se prezinte la posturi.
Campania s-a disputat în jurul temelor economice şi a unui eventual referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.