Ultima Super Lună din 2020, momentul astronomic când satelitul natural al Terrei se află cel mai aproape de aceasta, va fi vizibilă în noaptea de joi spre vineri.
Fenomenul a mai fost înregistrat în februarie, martie şi aprilie, iar fiecare a purtat un nume diferit.
Cea de acum a fost botezată Super Luna florilor.
Luna trebuie să fie în faza plină şi să se afle în punctul de pe orbită cel mai apropiat de Terra. Când aceste condiţii sunt îndeplinite, astrul luminează mai puternic şi apare mai mare decât de obicei.
Forma orbitei lunare se schimbă în funcţie de gravitaţia exercitată de Soare şi de planete.
În medie, sunt 363.300 kilometri între Pământ şi satelitul său natural.
Observatorul astronomic “Amiral Vasile Urseanu” amintește că termenul de Super Lună este creația unui astrolog (nu astronom!), hotărât – prin anii 1970 – să mai găsească un element nou de adăugat în caruselul imaginar al influențelor astrale.
Dincolo de acest aspect, momentul poate fi, în condiții de cer senin, un spectacol încântător.