Confidenţialitate

Ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2019 se va desfășura la Poiana Brașov

Ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2019 se va desfășura la Poiana Brașov, în perioada 12-13 octombrie. În cadrul Trofeului Opel, organizat de AMC Racing, vor fi stabiliți câștigătorii unui sezon foarte disputat.

Pe 12 și 13 octombrie sunt așteptați la Brașov peste 80 de piloți.

Cei mai buni piloți din România vor lua startul în acest weekend la cea de-a noua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar fanii motorsportului vor avea ocazia să îi admire într-o cursă decisivă pentru podium.

Securitatea traseului va fi asigurată de marca germană Opel, marcă recunoscută pentru democratizarea tehnologiilor de siguranță de top în segmentul autovehiculelor de volum. Pentru al patrulea an cosecutiv, Opel este partenerul principal al competiţiei.

2019 a fost un an palpitant pentru piloții înscriși în Campionatului Național de Viteză în Coastă, unul dintre cele mai vechi și cu tradiție campionate automobilistice de la noi. Ca în fiecare an, Trofeul Opel este decisiv pentru câștigători, însă doi piloți și-au asigurat deja podiumul: la categoria I, Mihai Leu a câștigat 6 din 8 victorii și 168 de puncte, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi surclasat la categoria sa, în timp ce Lucien Hora și-a asigurat titlul de campion în cadrul categoriei II.

Program Trofeul Opel Poiana Brașov:

• Sâmbătă, 12.10.2019 :
o 09:00-13:00 Recunoașteri cronometrate
o 13:00 – 14:00 Deschiderea temporară a circulației
o 14:30-18:30 Antrenamente cronometrate

• Duminică,13.10.2019 :
o 09:00-12:00 Recunoașteri cronometrate
o 12:00 – 13:00 Deschiderea temporară a circulației
o 13:30-18:30 Concurs
o 19:30 – Festivitatea de premiere