Sicriul cu trupul neînsufleţit al celebrei soprane Mariana Nicolesco va fi depus, miercuri, între orele 9,00 – 14,00, la Ateneul Român, înmormântarea urmând să aibă loc la Cimitirul Ghencea, anunţă Academia Română.
“Prietenii şi admiratorii îi pot aduce omagiu miercuri, 19 octombrie 2022, la Ateneul Român, între orele 9,00 şi 14,00. După ceremonia solemnă, Mariana Nicolesco – distinsă cu ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce – va fi întâmpinată cu onorurile cuvenite la Cimitirul Militar Ghencea, unde va avea loc slujba religioasă şi depunerea la locul de veci”, potrivit forului.
Membru de onoare al Academiei Române, marea soprană Mariana Nicolesco a murit, vineri, la vârsta de 73 de ani.