Confidenţialitate

UEFA a suspendat Liga Campionilor şi Europa League

Toate competițiile organizate de UEFA, inclusiv Liga Campionilor și Europa League, au fost suspendate până la date ce vor fi anunțate ulterior.

Decizia a fost luată astăzi în cadrul unei videoconferințe organizate de UEFA cu reprezentanții celor 55 de federații naționale afiliate.

Tot în cadrul videoconferinţei de astăzi, forul continental a decis suspendarea meciurilor echipelor naţionale programate în luna iunie, atunci când România trebuia să joace cu Islanda în play-off-ul Ligii Naţiunilor, în lupta de calificare la EURO 2021.

Iniţial, meciul echipei naţionale a României cu Islanda ar fi trebuit să se joace la 26 martie, iar în 31 martie, în cazul unei victorii, tricolorii trebuiau să întâlnească echipa câştigătoare din meciul dintre Bulgaria şi Ungaria.

EURO 2020 a fost amânat şi mutat în vara anului 2021, în perioada 11 iunie – 11 iulie.

Tot în vara anului viitor au fost mutate şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar astăzi a fost anunțată și anularea marelui turneu de tenis de la Wimbledon.