Uniunea Europeană amendează compania-mamă a Facebook, Meta, cu o sumă record de 1,2 miliarde de euro. Meta este acuzată de încălcări ale legislației europene în ce privește transferul de date. Concret, datele personale ale utilizatorilor europeni au ajuns în SUA.
Meta intenționează să conteste în justiție această amendă uriașă – cea mai mare dată de Uniunea Europeană unei companii din domeniu.
Compania americană este acuzată că „a continuat să transfere date personale” ale utilizatorilor din Zona Economică Europeană în Statele Unite, deși această activitate încalcă legislația Uniunii Europene pentru protecția datelor.
Meta a mai fost amendată în Irlanda și anul trecut, cu 265 de milioane de euro. Atunci, datele a peste 500 de milioane de utilizatori au fost publicate pe un site al hackerilor.
Nume, numere de telefon, locații, date de naștere și adrese de email ale unor oameni din peste 100 de țări au fost atunci făcute publice.
Europenii se tem că agențiile de informații americane ar putea să acceseze aceste informații.
Sursa foto: Shutterstock