Doi ucraineni, tată și fiu rătăciți în munți au fost recuperați de salvamontiști. Erau în hipotermie ușoară, flămânzi și însetați. Au sunat la 112 și au cerut ajutor, spunând că nu au nici provizii, nici apă. Au fugit pentru a scăpa de încorporare.
Înrolarea în armată îi sperie pe mulţi ucraineni, care ajung să fugă din ţară. Mulți dintre ei trec munții pentru a ajunge în România. Așa se face că salvamontiștii maramureșeni au tot mai dese intervenții. O nouă acțiune a salvatorilor montani a fost în zona Vârfului Poloninca, Bistra pentru recuperarea a doi cetăţeni ucraineni, tată şi fiu, de 52, respectiv 23 ani.
Aceştia au reuşit să treacă frontiera şi au ajuns la aproximativ 400 de metri pe teritoriul României, într-o zonă cu acces dificil.
Au sunat la 112 și au cerut ajutor de urgenţă spunând că nu au provizii şi apă, îi doare capul şi le este frig, nefiind echipaţi corespunzător. De asemenea, au spus că se tem să nu fie prinşi de grănicerii ucraineni.
Salvamontisti însoțiți de polițiști de frontieră au urcat pe munte pentru găsirea bărbaților, iar după o oră și jumătate de urcat cu Ambulanţa Salvamont, aceștia au abandonat autospeciala din cauza stratului gros de zăpadă și au fost nevoiți să folosească schiurile de tură. Dupa două ore, salvatorii montani au ajuns la cei doi ucraineni, care erau în hipotermie ușoară, flămânzi și însetați. Au primit ceai fierbinte, batoane energizante și hrană, folii termice de protecție, fiind apoi coborâți de pe munte. În ultima săptămână, alți doi ucraineni au fost salvați în Munții Maramureșului, iar un altul a fost găsit decedat.
Sursa foto: Facebook / Salvamont Maramureș