Confidenţialitate


Ucraina va cere Gazprom să-și îndeplinească obligațiile contractuale


Ucraina va cere Gazprom să-și îndeplinească obligațiile contractuale

Compania energetică de stat Naftogaz din Ucraina a anunțat că va comunica Gazprom că se așteaptă ca firma rusă să-și îndeplinească obligațiile contractuale cu privire la livrările de gaze.

Acest nou conflict între Ucraina şi Rusia pe tema gazelor a izbucnit la 1 martie, în urma unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Stockholm, care obliga Gazpromul la plata a 2,56 de miliarde de dolari către operatorul de gaz ucrainean Naftogaz, pentru a pune capăt tuturor litigiilor dintre cele două părţi.

Verdictul a provocat furia companiei Gazprom, care a refuzat să-şi reia livrările care erau prevăzute şi a anunţat că vrea să rupă contractul său cu Ucraina, în vigoare până în 2019.

Cele două ţări au trecut deja prin mai multe războaie ale gazului” între 2005 şi 2009, dintre care unele au dat peste cap livrările ruse în mai multe ţări europene, livrări din care o parte, din ce în ce mai mică, tranzitează teritoriul Ucrainei.

Kievul şi Moscova sunt în stare de conflict după instalarea la putere, la Kiev, a forţelor pro-occidentale, ca urmare a revoltei Maidan în iarna lui 2014 şi a înlăturării de la putere a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.

Această revoltă a fost urmată de anexarea, în martie 2014, a Peninsulei Crimeea de către Rusia şi de declanşarea unui conflict armat în estul Ucrainei, între separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova şi forţele Kievului, conflict soldat cu peste 10.000 de morţi. 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…