Liderii Uniunii Europene au convenit, joi seară, să acorde Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate pentru aderarea la blocul comunitar.
Șeful Consiliului European a făcut anunțul printr-un mesaj pe Twitter.
“Un moment istoric”, a scris Charles Michel. “Viitorul nostru este împreună”, a adăugat oficialul european.
Agreement. #EUCO has just decided EU candidate status to Ukraine and Moldova.
A historic moment.
Today marks a crucial step on your path towards the EU.
Congratulations @ZelenskyyUa and @sandumaiamd and the people of Ukraine 🇺🇦 and 🇲🇩
Our future is together.
— Charles Michel (@CharlesMichel) June 23, 2022
Decizia liderilor europeni este văzută ca un semn de încurajare pentru Ucraina și Moldova în fața agresivității Rusiei.
Aderarea la UE se anunță un proces îndelungat și care va presupune numeroase reforme în cele două țări.
“Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor. Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a reacționat președinta Republicii, Maia Sandu.