Parlamentul Ucrainei a aprobat vineri un proiect de lege menit să accelereze aprobarea vaccinurilor pentru COVID-19.
Actul normativ interzice în același timp aprobarea vaccinurilor produse în Rusia, relatează Reuters.
Guvernul a declarat că se așteaptă să primească 100.000 până la 200.000 de doze de vaccin făcute de Pfizer și BioNTech în cadrul sistemului global COVAX în februarie.
În Ucraina nu a fost încă aprobat niciun vaccin, dar autoritățile au afirmat în repetate rânduri că Kievul nu va aproba și nu va utiliza vaccinuri din Rusia.