Un incendiu de proporţii s-a declanşat, marţi, în zona de excluziune din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl, au anunţat autorităţile ucrainene, care au asigurări că nu a fost detectată o creştere periculoasă a radioactivităţii.
Potrivit Agerpres, flăcările s-a propagat pe iarba uscată din zona puternic radioactivă, înainte de a se extinde spre un masiv împădurit.
În incinta fostei centralei nu a fost detectat vreun focar de incendiu.
Aproape 130 de pompieri, două avioane şi un elicopter al pompierilor luptă cu flăcările, potrivit serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă.
Reactorul numărul 4 al centralei sovietice de la Cernobîl, situată la circa o sută de kilometri nord de Kiev, a explodat în 1986 în timpul unui test de securitate, devenind cel mai grav accident nuclear din istorie. Elemente radioactive eliminate de reactor au contaminat, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarus, pe atunci republici sovietice. Zona din jurul centralei, pe o rază de 30 de kilometri, nu este nici acum locuită.
Alte trei reactoare ale centralei de la Cernobîl au continuat să producă electricitate până la închiderea definitivă a centralei, în decembrie 2000.
Large Fire Ravages #Chernobyl Zone, Tons of Water Poured by Aircraft #breaking #news #Ukraine https://t.co/mz7DOw8eNH
— Dahboo7 (@dahboo7) 5 iunie 2018