Confidenţialitate

Ucraina condamnă acuzațiile Rusiei în privința „bombei murdare” pe care Kievul s-ar pregăti s-o folosească | AUDIO

Ucraina condamnă acuzațiile Rusiei potrivit cărora Kievul s-ar pregăti să folosească o bombă murdară. Oficiali americani și occidentali avertizează că nimeni nu s-ar lăsa păcălit dacă Moscova ar pregăti o escaladare a conflictului din Ucraina sub pretextul folosirii de către Kiev a unei „bombe murdare”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și-a sunat duminică omologii din Franța, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite încercând să-i convingă de faptul că Ucraina s-ar pregăti de un atac sub steag fals folosind o bombă murdară, adică un explozibil convențional amestecat cu material radioactiv. Șoigu nu a furnizat nicio dovadă care să-i susțină acuzațiile.

În replică, președintele Volodimir Zelenski a spus că dacă Rusia lansează astfel de avertismente nu înseamnă decât că ea însăși pregătește un asemenea atac.

Rusia amenință lumea „cu un dezastru radiologic” la centrala nucleară din Zaporojie, pe care a capturat-o, a spus președintele Ucrainei care a vorbit, de asemenea, despre amenințările Moscovei de a detona un baraj important în sudul Ucrainei. Kremlinul neagă acuzațiile.

Demersul ministrului Șoigu a avut ca scop încetinirea sau suspendarea ajutorului militar occidental acordat Ucrainei, estimează Institutul american pentru Studiul Războiului.

Între timp, Franţa, Marea Britanie şi SUA transmit într-o declarație comună că resping acuzațiile false ale Rusiei cum că Ucraina se pregăteşte să folosească o „bombă murdară” pe propriul teritoriu. Nimeni nu s-ar lăsa păcălit de astfel de încercări pentru a escalada conflictul, spun ei.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Liderii europeni au agreat, de principiu, la Bruxelles măsurile propuse de Comisie pentru reducerea prețurilor la energie | AUDIO