Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ucraina că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, a fost emis un cod galben, pentru perioada 23 – 24 ianuarie, în regiunile centrale şi nord-estice ale Ucrainei, pentru căderi semnificative de precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi intensificări ale vântului.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MAE, în regiunile Viniţa, Jitomir, Kiev, Cernihiv, Cerkasî, Kirovograd, Poltava, Sumî, Harkiv şi Lugansk vor fi căderi de ninsoare însemnate, cu depunerea unui strat de zăpadă, în unele locuri de până la 20 de cm, precum şi vânt cu viteză la rafale de 15 – 20 m/s.
În regiunile Dnipropetrovsk şi Doneţk sunt aşteptate vânt puternic şi precipitaţii mixte, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu probabilitatea trecerii la ploaie, ceea ce va determina apariţia poleiului şi a formării gheţii pe carosabil. Circulaţia autovehiculelor pe unele şosele va fi îngreunată ca urmare a depunerii straturilor de zăpadă şi gheaţă, precizează sursa citată.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 şi +380445009935, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Ucraina: +380936252717; Consulatului General al României la Cernăuţi: +380932709260; Consulatului General al României la Odessa: +380955412788; Consulatului României la Solotvino: +380682140918.
MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://kiev.mae.ro, http://odessa.mae.ro, http://solotvino.mae.ro, http://cernauti.mae.ro, https://consularprotection.eu, www.meteoalrm.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS.