Ministerul de Interne i-a sfătuit pe locuitorii din Kiev să rămână pe cât posibil în case și să nu meargă în centrul orașului, unde au loc tiruri susținute cu gloanțe reale. Potrivit ministerului, sunt oameni înarmați cu intenții agresive pe străzile din capitalei ucrainene.
De altfel majoritatea arterelor s-au transformat într-un adevărat câmp de luptă.
Ca urmare a violențelor de astăzi, primarul Kievului a anunțat că părăsește partidul regiunilor de la putere și care îl susține pe președintele contestat de protestatari, Viktor Ianukovici.
Potrivit primarului, decizia este un protest faţă de ‘baia de sânge şi lupta’ din centrul capitalei ucrainene.
Între timp, autoritățile evacuează tot mai multe clădiri oficiale. Anagajații administrației prezidențiale și agenției oficiale de presă din Ucraina au părăsit sediile. Anterior acestei decizii au fost evacuate sediile guvernului și parlamentului.
Cel puțin 35 de persoane au fost ucise în confruntări, anunță Russia Today.