Echipamentele militare pierdute sau abandonate de ruși pe frontul din Ucraina au depășit numeric capabilitățile primite de țara vecină din Occident, scrie platforma NEXta.
În același timp, într-un film postat joi de președintele Volodimir Zeleski, Armata Ucrainei susține că în cele 7 luni de lupte a intrat în posesia a 2.000 de bucăți de echipamente militare rusești, pe care acum le folosește să alunge rușii din teritoriile ocupate. Cu alte cuvinte, rușii sunt atacați cu propriile echipamente.
În filmul prezentat de președintele Ucrainei, armata țării vecine explică în ce fel a reușit să recucerească regiunea Harkov și cum avansează în contraofensivele din alte regiuni:
„În primul rând, Ucraina folosește mai ales grupuri mobile de luptă, care se deplasează rapid. Apoi, militarii ucraineni atacă în 2,3 valuri”, după cum a explicat unul dintre comandanți.
În cele 7 luni de lupte, ucrainenii ar fi capturat de la ruși 2.000 de tancuri, mașini de luptă și alte echipamente.
Un sfert dintre ele au intrat în dotarea armatei numai în ultimele săptămâni de contraofensivă.
Ucrainenii recuparează mașinile de luptă, le revopsesc și apoi le folosesc să alunge rușii. Până acum, au eliberat aproximativ 6.000 de metri pătrați de terenși peste 450 de localități.
Potrivit Forbes, ucrainenii au distrus rușilor invadatori echipamente în valoare de 670 de milioane de dolari.
Foto: Shutterstock