Confidenţialitate


Uciderea jurnalistei Shireen Abu Akleh: Comunitatea internațională cere o anchetă independentă


Uciderea jurnalistei Shireen Abu Akleh: Comunitatea internațională cere o anchetă independentă

Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului s-a declarat “consternat” de moartea jurnalistei americano-palestiniene Shireen Abu Akleh, împuşcată mortal, miercuri, în timpul unei operaţiuni a armatei israeliene în Cisiordania ocupată, şi cere o anchetă independentă asupra circumstanţelor decesului, la fel ca Uniunea Europeană şi SUA, relatează Agerpres, citând AFP şi dpa.

“Serviciile noastre sunt în teren pentru a verifica faptele”, se menţionează într-o postare pe Twitter a UNHCR, care cere ca “impunitatea să înceteze” şi solicită o anchetă “independentă şi transparentă asupra uciderii sale”.

La rândul său, UE “condamnă puternic” împuşcarea jurnalistei Al Jazeera în nordul Cisiordaniei, a precizat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei UE, Peter Stano.

“O investigaţie meticuloasă, independentă” asupra împuşcării jurnalistei în timpul unei operaţiuni a armatei israeliene este esenţială pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi, se mai menţionează în comunicatul dat publicităţii miercuri.

“Este inacceptabil” să-i vizezi pe jurnaliştii care îşi fac treaba, se mai menţionează în declaraţie. “Jurnaliştilor care relatează despre situaţii de conflict trebuie să li se asigure tot timpul siguranţa şi protecţia”, a mai precizat Peter Stano.

Casa Albă a condamnat şi ea împuşcarea jurnalistei americano-palestiniene şi a cerut o investigaţie asupra morţii ei, a declarat purtătoarea de cuvânt adjunctă Karine Jean-Pierre, în avionul cu care preşedintele american Joe Biden se deplasa spre Illinois.

Miercuri dimineaţă, ministerul palestinian Sănătăţii a anunţat că, în timpul ciocnirilor de la Jenin, bastion al facţiunilor înarmate palestiniene din nordul Cisiordaniei, jurnalista Shireen Abu Akleh a suferit o rană gravă la cap şi a decedat.

Un alt reporter, Ali Smoudi, care lucra pentru publicaţia palestiniană Al-Kuds, a fost rănit prin împuşcare în timpul aceloraşi confruntări de la Jenin.

Într-o declaraţie citată de Reuters, armata israeliană a afirmat că forţe ale sale au ripostat după “focuri de armă intense” la Jenin, precizând că “există o posibilitate, care acum este analizată, ca reporterii să fi fost loviţi de gloanţe trase de bărbaţi înarmaţi palestinieni”.

“Potrivit informaţiilor pe care le-am strâns, se pare că palestinieni înarmaţi, care au deschis focul de armă fără discernământ, sunt responsabili de moartea nefericită a jurnalistei”, a declarat ulterior şi premierul Naftali Bennett.

Postul de televiziune Al-Jazeera, ce are sediul la Doha (Qatar), a acuzat însă miercuri că Shireen Abu Akleh a fost ucisă cu ““sânge rece”“ de forţele israeliene în timp ce acoperea mediatic confruntările din sectorul Jenin.

Variantă care pare să fie confirmată de celălalt reporter lovit de gloanţe, Ali Smoudi. În prezent spitalizat în Jenin, jurnalistul a explicat că forţele israeliene au “deschis brusc focul” în direcţia jurnaliştilor în timpul operaţiunii. “Ei nu ne-au cerut să plecăm şi nu ne-au spus să ne oprim (din filmare). Au tras spre noi. Un glonţ m-a lovit pe mine şi un altul pe Shireen. Au ucis-o cu sânge rece”, a declarat Smoudi pentru Reuters.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…