Într-un comunicat trimis Europa FM, compania UBER reacționează la planurile anunțate azi de Primăria Capitalei care intenționează să scoată în afara legii în București serviciile de genul UBER sau TAXIFY.
„Prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal.
Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte acest regulament. Îi anunț pe toți cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate” a declarat Gabriela Firea într-un comunicat al PMB.
În poziția companiei UBER, trimisă Europa FM ca reacție la comunicatul PMB, se precizează că ”serviciile Uber au fost definite și reglementate diferit de taxi în multe alte țări, precum SUA, Marea Britanie, Franța, Portugalia sau Estonia”, dar și că ”Toate cursele vin cu o factură fiscală” iar ”anul trecut, ca exemplu, 100 de parteneri Uber au contribuit cu aproximativ 320.000 de lei taxe la bugetul de stat, constând în TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit și contribuții salariale”.
Mai jos redăm integral comunicat UBER:
”Aplicațiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Peste 350.000 de bucureșteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice și mii de șoferi parteneri fac un venit în plus, prin intermediul aplicației și contribuie la bugetul public. Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea și cu alți actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori și pentru oraș. Credem că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureștenilor cele mai bune servicii de transport – oficialii Uber Romania
În plus, includem mai multe informații de background, pentru o informare cât mai completă
· Uber este un serviciu fiscalizat și transparent
o Toate cursele vin cu o factură fiscală
o Anul trecut, ca exemplu, 100 de parteneri Uber au contribuit cu aproximativ 320.000 de lei taxe la bugetul de stat, constând în TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit și contribuții salariale.
· Serviciile ca Uber sunt diferite de cele de taxi
o Spre deosebire de taxi, serviciile ca Uber sunt comunități online închise, de șoferi care își împart mașina și de pasageri
o Un partener Uber nu poate lua pasageri de pe stradă, la fel cum un pasager nu poate folosi serviciul în afara aplicației
o Partenerii au 100% flexibilitate și libertate, foarte mulți folosind aplicația sub 10 ore pe săptămână, în special în drum spre birou sau spre casă, cu opțiunea Destinații Predefinite
· Serviciile Uber au fost definite și reglementate diferit de taxi în multe alte țări, precum SUA, Marea Britanie, Franța, Portugalia sau Estonia.
· În București, peste 15% din utilizatori sunt turiști. 1 din 4 utilizatori de Uber își folosește mașina mai puțin, de când au la dispoziție și servicii ca Uber, conform IMAS
· Uber este prezent în 21 din țările membre UE, iar la nivel mondial, în peste 650 de orașe din peste 75 de țări
· Uber a avut până acum discuții pozitive cu reprezentanții Guvernului și ai Parlamentului României”