TVR 1 a programat o ediție specială „In memoriam Cristina Țopescu”, un colaj de secvențe ale emisiunilor realizate de Titus Munteanu, precum Duelul Vedetelor sau celebrele Revelioane ale anilor ‘90, la care cunoscuta jurnalistă a participat, în calitate de vedetă TVR. Programul „In memoriam Cristina Țopescu” va fi difuzat miercuri, de la ora 22.30.
”Cristina Țopescu va rămâne veşnic în amintirea publicului prin producțiile păstrate în Arhiva de Aur a Televiziunii Române, unde a devenit cunoscută publicului larg în calitate de crainic tv și redactor al Departamentului Emisiuni Informative”, transmite postul public prin intermediul unui comunicat remis Europa FM.
În vârstă de 59 de ani, Cristina Țopescu a fost găsită duminică fără suflare în casa sa. Trupul neînsufleţit va fi depus la capela cimitirului Şerban Vodă (Bellu) miercuri 15 ianuarie ora 14.00. Ceremonia de incinerare va avea loc joi, 16 ianuarie, la Crematoriul Vitan Bărzeşti.