Postul TVR Cultural va începe să emită din data de 1 decembrie, a anunţat SRTv.
“Este o reparaţie morală, o reverenţă faţă de cultura acestei ţări”, a precizat producătorul general Carla Tompea.
TVR Cultural va fi partener al Festivalului Internaţional “George Enescu” 2023.
Canalul cultural al televiziunii publice îşi propune să devină o platformă pentru promovarea valorilor culturale şi spirituale fundamentale, precum şi a creatorilor români.
Săptămâna trecută, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat deciziile de autorizare pentru emisia postului.
Lansat inițial în 2002, TVR Cultural și-a suspendat activitatea în 2012.
Sub sloganul „Să ştim. Să fim”, relansarea TVR Cultural îşi asumă misiunea de a readuce arta, cultura şi dezbaterea de idei în prim planul scenei publice. Conectarea creatorilor de frumos, a intelectualilor de marcă, a antreprenorilor din domeniul cultural-artistic cu publicul larg a devenit o prioritate pentru televiziunea publică, într-un moment în care nevoia de promovare a valorilor autentice, a modelelor, se face simţită în societate mai acut decât oricând.
„Sunt norocos că în mandatul meu Culturalul renaşte şi că am reuşit, alături de profesioniştii televiziunii publice, să redau publicului o marcă de prestigiu, atât de valoroasă! Prea puţine dintre operele şi creaţiile artiştilor români ajung la un număr mare de spectatori. Prea puţin despre eforturile şi realizările lor aflăm din mass media. Prea multe talente aleg să plece din ţară pentru a-şi găsi împlinirea pentru că prea puţini dintre compatrioţi au aflat cât de extraordinari sunt. Prea puţin mai aflăm despre cei care au plecat, au reuşit şi care răspândesc încântare pe alte hotare. Marea majoritate a românilor, din păcate, trăiesc fără a fi conştienţi de abundenţa de talent ce se găseşte la o întindere de mână de ei”, declară Dan-Cristian Turturică, Preşedintele Director-General al Televiziunii Române. „TVR CULTURAL va contribui la vindecarea acestei fracturi. Va construi punţi între creatori şi iubitorii de frumos, între personalităţile solare ale ţării şi cei care au nevoie de lumină. Avem nevoie de gândire critică în această lume extrem de complicată, avem nevoie de tălmăciri juste şi cu sens. Nu este deloc întâmplător că TVR CULTURAL renaşte de Ziua Naţională! Aşa ne dorim viitorul: să trăim înconjuraţi de pace, bine şi frumos!” a adăugat Dan-Cristian Turturică, șeful TVR.
Cu un profil unic în peisajul media, TVR Cultural îşi propune să creeze punți între tradiție și modernitate, între conservatorism şi progresism, între rural şi urban, între periferic şi central.
Prin parteneriatele încheiate cu şcolile de arte, TVR Cultural se va asigura că laboratoarele de talente vor fi prezente în atenţia telespectatorilor cu cele mai interesante lucrări ale celor mai tineri artişti.
În prima zi de emisie, pe 1 Decembrie, TVR Cultural a programat dezbateri pe teme culturale, transmise în direct – de la orele 14.00, moderator Daniela Zeca Buzura şi 17.00, moderatori Marius Constantinescu şi Mirela Nagâţ, un interviu cu Ministrul Culturii de la ora 15.00, precum şi o transmisie maraton cu invitaţi de marcă în platou şi momente artistice, prezentată de Liana Stanciu şi Marius Constantinescu, de la ora 18.00. Printre invitaţii zilei se vor afla acad. Mircea Dumitru, prof.univ. dr. Vasile Morar, directorul Operei Române – Daniel Jinga, dirijorul Tiberiu Soare, coregrafa Vava Ştefănescu.
Principala ediţie a „Jurnalului cultural” poate fi urmărită de la ora 21.00, iar seara, de la ora 22.00, TVR Cultural difuzează piesa de teatru „Take, Ianke şi Cadîr”, o producţie eveniment a TVR, din anul 1978, avându-i printre protagonişti pe Alexandru Giugaru şi Ion Finteşteanu.
Zilele următoare, telespectatorii pot urmări la TVR Cultural emisiuni de actualitate culturală, dezbateri de idei, producţii premium din Arhiva de Aur a TVR, evenimente culturale de rezonanţă, concerte, spectacole de teatru, filme de colecţie, programe care aduc în prim-plan cultura minoritaţilor naţionale, documentare etc.
„Jurnal Cultural”, prezentat de Bogdan Stănescu. Programul acoperă domeniul actualităţii culturale din România şi din străinătate, cu componentă informativă, formativ-educativă, dar şi de promovare a valorilor şi personalităţilor culturii româneşti contemporane.
„Intrare liberă” – dezbatere de idei, cu Marius Constantinescu şi Mirela Nagâţ moderatori, care aduce în prim-plan mari teme contencioase ce vizează fenomenul cultural, chestiuni controversate care frământă societatea modernă, dar şi noile tendinţe din cultură.
Reluarea unor ediţii ale emisiunilor „Seratele lui Iosif Sava” şi „Înapoi la argument”, cu Horia Roman Patapievici, programe premium din Arhiva de Aur a TVR, moderate de vectori şi modele culturale ale Romaniei, spectacole de teatru eveniment cu protagonişti de legendă, monştrii sacri ai scenei româneşti, dar şi producţii de teatru contemporan se vor afla în oferta TVR Cultural.
COOLTART – producţii pe teme culturale realizate de toate studiourile teritoriale ale TVR, inclusiv de TVR Moldova.
„Cultura minorităţilor”. Evenimentele culturale din viaţa minorităţilor sunt aduse în prim plan printr-o serie de reportaje realizate de redacţiile de specialitate din Televiziunea Română.
Concertele Festivalului G. Enescu, emisiunea „Music Revolution” – interviuri în exclusivitate cu cei mai mari muzicieni, „Portret de artist” – interviuri cu personalităţi din diferite zone ale culturii (Constantin Chiriac, Ofelia Popi, Noa Wertheim, Alexandra Badea, Sara Brown s.a), documentar românesc şi străin, concerte de jazz sunt parte din grila TVR Cultural.
„Arheologia crimelor comunismului”, documentarul realizat de TVR în colaborare şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, se află printre programele premium difuzate pe canalul cultural.
În exclusivitate, în luna decembrie, pe TVR CULTURAL, vor fi difuzate concerte extraordinare precum cele susţinute de artistele Dolce Pontes şi Yasmin Levy, piese de teatru de colecţie („Efectul Genovese”, „Femeia Perfectă” etc), programe realizate la festivaluri şi Târguri de carte de prestigiu.