Un tribunal din metropola americană Los Angeles a suspendat, miercuri, controversata tutelă impusă cântăreței Britney Spears în ultimii 14 ani, relatează BBC.
Tatăl artistei, James ”Jamie” Spears, a fost înlăturat în mod oficial din calitatea de tutore, la care anterior a anunțat că renunță.
Denunțând abuzuri la care a fost supusă în timpul tutelei, Britney Spears (39 de ani) ar putea să își recapete puterea decizională pentru prima dată din 2008 încoace.
“Această situaţie este toxică”, a admis judecătoarea Brenda Penny, care a dispus ca noul tutore al cântăreței să fie temporar contabilul John Zabel.
Decizia a fost întâmpinată cu urale de susținătorii artistei, adunați în fața tribunalului.
O audiere pentru încheierea tutelei este stabilită pentru 12 noiembrie, cu trei săptămâni înainte de a 40-a aniversări a lui Britney Spears.