13/08/2014
Cea mai lungă ediție FânFest a început cu un număr mare de evenimente și de participanți, în ciuda faptului că a fost prima zi a săptămânii. Unii dintre ei au sosit încă de la sfârșitul săptămânii trecute, iar alții de la primele ore ale zilei de luni. Numeroși turiști au profitat de vremea bună și au descoperit Roșia Montană în Turul Satului și Turul Istoric, cel din urmă implicând și vizitarea galeriilor romane.
Călin Capros, vicepreședinte al Asociației Alburnus Maior și câteva zeci de participanți, unii ajunși din Franța și Anglia, au pornit să căute 550 de milioane de dolari, adică suma pe care compania RMGC pretinde că ar fi investit-o până acum în Roșia Montană.