Cea mai mare agenție de turism online din România, prezentă și pe piața turcă, le recomandă turiștilor să evite călătoriile la Istanbul. Agenția a trimis un reprezentat la fața locului care informează că situația este sub control. Cei care se află acum în metropola turcă vor fi ajutați să se întoarcă acasă în siguranță, a declarat directorul operaţional al agenției, Paul Petrişor. Potrivit acestuia, până acum, numărul românilor care au solicitat să se întoarcă acasă este foarte mic.
Pe de altă parte, turoperatorii spun că situația tensionată din Turcia va afecta puternic sectorul vacanțelor în această țară. Aatentatele din ultimul an din Istanbul au afectat vacanțele de tip city-break în această destinație. Mai mult, speriați de perspectiva de a rămâne fără turiști, hotelierii din Antalya și Bodrum au redus tarifele pentru vara aceasta, a precizat președintele ANAT, Alin Burcea.
În altă ordine de idei, Turkish Airlines, principalul operator de zboruri din Turcia, le permite pasagerilor care au călătorii confirmate în perioada 29 iunie – 5 iulie reprogramări, re-rutari, precum şi rambursări ale biletelor din intervalul menţionat.