Confidenţialitate

Turnul Eiffel, unul dintre simbolurile Franţei – GALERIE FOTO

Turnul Eiffel, devenit unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din lume, este accesibil publicului încă din mai 1889.

În mai 1884, inginerul Gustave Eiffel le spunea colegilor săi din cadrul Entreprise Eiffel că guvernul se află în cautarea unui proiect de monument care să uimească opinia publică şi să marcheze centenarul Revoluţiei franceze.

A fost scânteia de la care a pornit, trei ani mai târziu, pe 28 ianuarie 1887, ridicarea Turnului Eiffel. Structura acestuia a fost construită între anii 1887-1889.

Pe 6 mai 1889, Turnul Eiffel este deschis oficial pentru vizitare.

Pentru ridicare lui au lucrat 300 de muncitori.

Luând în considerare standardele de siguranță din acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcția turnului, și anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcționau cu ajutorul unui sistem hidraulic, pe când lifturile actuale sunt electrice.

Turnul are 300 de metri înălțime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, și o greutate de peste 10.000 de tone.

Când a fost construit era cea mai înaltă clădire din lume.

Turnul are 3 nivele, iar accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Pe 31 martie 1889, când Gustave Eiffel celebra inaugurarea turnului, acesta a urcat cele 1.710 trepte până în vârf și a arborat steagul Franţei, pe fundalul a 25 de salve de pistol trase de la nivelul solului.