Turnul Eiffel şi Eurodisney, căutate destinaţii turistice pariziene, sunt închise publicului, astăzi, urmare a atentatelor teroriste care au îndoliat Franţa.
Bilanţul atacurilor a crescut la 128 de persoane de morţi, potrivit Europe 1. Alte 180 de persoane au fost rănite.
Muzeul Luvru rămâne deschis.
Toate competiţiile sportive din regiunea capitalei franceze au fost suspendate.
De altfel, lumea sportului este în şoc după atentate.
La 10 luni după atacurile de la redacţia săptămânalului Charlie Hebdo şi un supermarket, când au murit 20 de persoane, Franţa este plasată în stare de urgenţă, închizându-şi graniţele. Au fost decretate 3 zile de doliu naţional.
Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat că atacurile reprezintă un act de război comis de „armata teroristă Daesh”, acronimul în arabă al organizaţiei Stat Islamic, activă în Siria şi Irak.
Potrivit AFP, atentatele au avut loc în 6 locuri diferite, între care Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, dar şi în zona centrală din apropiere de Piaţa Republicii, unde se află şi redacţia săptămânalului Charlie Hebdo, scena unui atac sângeros comis în luna ianuarie, soldat cu 12 morţi. Alte 8 persoane au fost ucise atunci într-un supermarket.
Cele mai multe victime au fost raportate în sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al trupei americane Eagles of Death Metal. Indivizi înarmaţi au pătruns în incintă strigând „Allah Akbar!”, după care au deschis focul. Spectatorii au fost ţinuţi ostatici timp de 3 ore, cel puţin 82 fiind ucişi. Artiştii au scăpat cu viaţă.
Atacurile teroriste de la Paris au provocat consternare în toate cancelariile lumii.