Confidenţialitate

Turiști prinși cu droguri în stațiunea Vama Veche

Mai mulți turiști au fost prinse cu droguri asupra lor în staţiunea constăneană Vama Veche.

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au desfăşurat, în ultimele două weekend-uri, o acţiune pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri/substanţe psihoactive.

“În urma activităţilor, poliţiştii au depistat în flagrant delict 12 persoane, fiind constatate 12 infracţiuni de deţinere de droguri de risc şi de mare risc. Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au ridicat, în vederea indisponibilizării, diverse cantităţi de cannabis, cocaină, MDMA cristale şi pastile ecstasy”, anunță IPJ Constanţa.

Anchetatorii au deschis dosare de cercetare penală.