Confidenţialitate

Turistă britanică accidentată în Poiana Brașov

O turistă britanică de 17 ani s-a accidentat în acest weekend, în timp ce practica zorbing în Poiana Brasov. Familia tinerei acuză nereguli grave în cazul zonei în care are loc acest tip de distracție, cât și asupra modului în care s-a intervenit ulterior pentru a o ajuta pe minora rănită.

Incidentul a avut loc sâmbătă în Poiana Brașov, unde tânăra britanică se afla însoțită de un grup de prieteni. Fata a vrut sa se distreze și a ales să coboare cu o bilă gonflabilă, considerand acest tip de distracție ca fiind sigură. Nu s-a dovedit asa insă. Prietenii turistei britanice spun că nu li s-a făcut instructajul înainte de a intra în balonul gonflabil.

Mai mult, fata a fost lasată singură în balon, deși ei cred că ar fi trebuit să fie două persoane în cursă, pentru balans. Potrivit acestora, tânăra nu ar fi fost legata foarte bine, astfel că, pe la jumătea cursei, la o săritură, fata a ieșit din harnașament, rupându-și ambele mâini. Tot prietenii fetei povestesc ca deși urla de durere, angajații au încercat să o tragă de mâini pe minora ranita și să o scoată din bilă, iar asta ar fi îngreunat și mai mult situația.

In loc sa sune la Ambulanța, angajații zonei de agrement au chemat Salvamontul.

Într-un final, fata a fost dusa la Spitalul de Pediatrie din Brasov și a fost apoi transferată, cu un avion, în Anglia. Asta, fata va fi operata. Familia turistei este convinsa ca accidentul s-a produs din cauza neregulilor din zona de agrement si va sesiza organele competente.