Conducerea radioteleviziunii de stat a Turciei a anunţat că va continua să boicoteze Eurovision, invocând lipsa de moralitate a concursului.
Ibrahim Eren, director al Türkiye Radyo ve Televizyon (TRT), a amintit de austriacul Conchita Wurst, care a câştigat ediţia din 2014, supranumit atunci de presă “Femeia cu barbă”. În opinia sa, o asemenea reprezentaţie nu poate fi difuzată într-un program la o oră la care şi copiii se uită la televizor.
France Presse notează că, în ultimii ani, Turcia a fost criticată pentru conservatorismul promovat de regimul Recep Erdogan. Văzută în trecut drept una dintre cele mai tolerante ţări islamice în ceea ce priveşte drepturile comunităţii LGBT, Turcia a interzis în anii din urmă paradele gay de la Istanbul.
TRT s-a retras de la Eurovision după ediţia din 2012, exprimându-şi nemulţumirea faţă de regulile de vot şi faţă de regula care presupune ca Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania, principali contributori la organizarea competiţiei muzicale, să aibă un loc garantat în finală.
Sertab Erener a câştigat Eurovision în 2003, ediţia din 2004 fiind găzduită de Istanbul.