Turcia a dispus joi suspendarea aplicării prevederilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, în cadrul măsurilor care decurg din proclamarea stării de urgenţă, informează ziarul Hurriyet.
“Turcia va suspenda temporar implementarea obligaţiilor care decurg din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, în conformitate cu decretarea stării de urgenţă; drepturile şi libertăţile fundamentale nu vor fi afectate în această perioadă. Şi Franţa a decretat starea de urgenţă; şi Franţa a suspendat Articolul 15 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului“, a declarat vicepremierul turc Numan Kurtulmuş.
“Decretarea stării de urgenţă nu intră în contradicţie cu prevederile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului”, a subliniat oficialul turc.
Proclamarea stării de urgență le va oferi autorităților de la Ankara ocazia de a lupta împotriva celor care au pus la cale lovitura de stat și de a-i îndepărta din instituțiile statului pe toți susținătorii clericului musulman Fetullah Gulen, mai scrie ziarul Huriyett.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dispus miercuri seară instituirea stării de urgenţă în Turcia, la nivel naţional, timp de cel puţin trei luni, în cadrul măsurilor luate după tentativa de lovitură de stat. “Obiectivul instaurării stării de urgenţă este de a lua în mod rapid şi eficient măsurile necesare pentru a elimina ameninţările la adresa democraţiei în ţara noastră, la adresa statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor turci“, a declarat Recep Erdogan.
Preşedintele Turciei a făcut acest anunţ după reuniunile cu membrii Guvernului şi cu cei ai Consiliului pentru Siguranţa Naţională, primele organizate după tentativa de lovitură de stat soldată cu peste 250 de morţi. Starea de urgenţă este prevăzută în Articolul 120 al Constituţiei Turciei.
“Această măsură este necesară pentru adoptarea unor măsuri rapide” împotriva mişcării clericului Fehtullah Gülen, în scopul “eliminării acestei ameninţări la adresa democraţiei”, a subliniat Erdogan.