Confidenţialitate

TURCIA: Recep Erdogan, în fruntea cursei electorale

Scurtinul general din Turcia s-a încheiat duminică seara.

Potrivit BBC, autoritarul preşedinte Recep Erdogan conduce în opţiunile electorale cu 53%, potrivit rezultatelor parţiale.

Contracandidatul său, Muharrem Ince adună doar 29% din sufragii.

Câştigător este declarat cel care obţine 50% din totalul voturilor.

Rata de participare la urne a fost de 87%, a transmis postul de stat TRT, citat de Reuters.

Partidul Dreptăţii şi Justiţiei, formaţiunea lui Recep Erdogan, a întrunit 55% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale.

În schimb, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Republican al Poporului, a primit 14%.

Alegerile, programate iniţial pentru luna noiembrie 2019, s-au desfăşurat în condiţiile stării de urgenţă impuse după puciul eşuat din iulie 2016, aminteşte Agerpres.

Recep Erdogan a decis devansarea lor cu 18 luni, cel mai probabil din cauza îngrijorărilor că situaţia economiei va continua să se deterioreze.

Opoziţia a cunoscut însă între timp o revigorare, constituindu-se într-o reală ameninţare pentru omniprezenţa lui Recep Erdogan.