La Istanbul, sambata a avut loc un amplu protest faţă de un proiect de lege ce va permite achitarea unor bărbaţi condamnaţi pentru viol de minore, dacă aceştia se vor căsători cu victimele lor. Cel puţin 3.000 de oameni au luat parte la manifestaţia organizată în partea asiatică a metropolei turce.
Protestatatrii au aplaudat, au fluierat şi au scandat sloganuri antiguvernamentale.
“Nu vom tăcea. Nu vom asculta. Retrageţi imediat proiectul de lege” au strigat acestia.
Parlamentarii turci au aprobat în primă lectură un proiect de lege care va permite achitarea bărbaţilor acuzaţi că au violat minore, dacă se căsătoresc cu victimele lor.
Proiectul, înaintat de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, va fi discutat în Parlament în a doua lectură marţi, când aleşii vor da votul final.
Dacă va fi aprobat, circa 3.000 de bărbaţi condamnaţi pentru viol de minore vor fi achitaţi.
Guvernul susţine că vor scăpa nepedepsiţi numai bărbaţii care au întreţinut relaţii sexuale cu minore fără a folosi “forţa sau ameninţările”.
Opoziţia, mai multe celebrităţi, precum şi o asociaţie care o are drept vicepreşedinte pe fiica lui Erdogan, şi-au exprimat ingrijorarea în legătură cu decizia.