Preşedintele turc le-a cerut premierului Recep Tayp Erdogan şi ministrului de Interne, Muammer Güler, să ordone retragerea forţelor de ordine, pentru diminuarea tensiunilor.
De altfel, Abdullah Gul a îndemnat protestatarii să dea dovadă de ‘bun-simţ’ şi ‘calm’, avertizând că demonstraţiile au atins un nivel ‘îngrijorător.
Cu puţin timp in urma, premierul Recep Tayyip Erdogan a recunoscut că poliţia a utilizat forta pentru reprimarea manifestaţiilor. Conform celui mai recent bilanţ, zeci de persoane au fost rănite în confruntări. Un parlamentar a fost atins în umăr de un proiectil cu gaze lacrimogene tras de poliţie.
Îngrijorate de violenţele produse în Turcia, Uniunea Europeană şi Statele Unite au lansat apeluri la calm.
Biroul comisarului european pentru Extindere si purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, au cerut sa fie respectat dreptul de participare la manifestaţii. La rindul sau, Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a condamnat brutalitatea poliţiei turce.
La Istanbul, manifestaţiile durează de câteva zile, sute de persoane fiind nemulţumite de reducerea suprafeţelor verzi. Totul a pornit de la planul de reconstruire a unei cazarmei otomane şi de transformare a acesteia într-un centru turistic, care va avea inclusiv un mall. Premierul Erdogan a somat protestatarii să înceteze confruntările cu forţele de ordine, dar a ramas ferm pe pozitie : controversatul proiect nu va fi abandonat.
Proteste au izbucnit ulterior şi în capitala Turciei, Ankara, unde demonstraţiile s-au îndreptat împotriva premierului Erdogan, criticat pentru politicile sale cu caracter islamist. Protestatarii au atacat cu sticle şi pietre forţele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă. Poliţia a intervenit pentru a opri sute de manifestanţi care încercau să traverseze un pod peste Strâmtoarea Bosfor pentru a ajunge în Piaţa Taksim. Violenţe s-au înregistrat şi în cartierul Besiktas din Istanbul.
Nemultumirile mocneau in rindul populatiei inca de saptamina trecuta, cind in Parlamentul de la Ankara a fost adoptata o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 – 6.00.
Ministerul roman de externe avertizeaza : daca aveti in plan sa calatoriti in Istanbul, evitati zona centrala a orasului , unde au loc proteste si circulaţia este restricţionată.