Cel puţin 201 persoane au murit şi alte câteva sute au rămas blocate în subteran în urma unei explozii produse într-o mină de cărbune din vestul Turciei, a anunţat miercuri ministrul turc al Energiei, relatează AFP.
Un număr de ‘201 angajaţi au murit’, a declarat ministrul Energiei Taner Yildiz, subliniind că bilanţul riscă să crească.
‘Intrăm într-o fază mai critică. Pe măsură ce timpul se scurge, ne apropiem cu paşi mari de un deznodământ nefavorabil’, a avertizat ministrul.
În total, în mina din provincia Manisa (vest) se aflau 787 angajaţi în momentul exploziei, produse marţi seara, iar câteva sute dintre ei sunt în continuare blocaţi în subteran, a anunţat ministrul Taner Yildiz.
‘Bilanţul morţilor, care deja este foarte ridicat, ajunge într-un punct foarte îngrijorător. Dacă a fost neglijenţă, nu vom închide ochii. Vom lua toate măsurile necesare, între care măsuri administrative şi legale’, a adăugat el.
Alţi 80 de mineri sunt răniţi, dintre care patru grav.
‘Ne temem că acest număr va creşte în continuare deoarece cei care au venit în ajutor ar putea să se alăture răniţilor şi să fie afectaţi de fum’, a explicat ministrul.
În cursul nopţii, echipele de salvare au extras încet răniţii, majoritatea suferind de dificultăţi respiratorii grave, în faţa sutelor de colegi şi a membrilor familiilor lor.
Numeroşi jandarmi şi poliţişti înarmaţi erau mobilizaţi în jurul zonei pentru a facilita sosirea şi plecarea a zeci de ambulanţe de la locul catastrofei către spitalul din Soma, oraşul în care se află mina.
‘Aştept veşti de fiul meu de la începutul după-amiezii’, a declarat pentru AFP o femeie în vârstă de 50 de ani, Sena Isbiler. ‘Nu am nicio veste, încă nu a ieşit’, a adăugat ea.
‘Au fost mici incidente, dar aşa ceva, este prima dată când vedem un astfel de accident, atât de grav’, a mărturisit un miner aflat încă în stare de şoc.
Mulţi mineri au reuşit să scape din galerii după explozie, dar la alţii nu se poate ajunge, ei fiind blocaţi într-un buzunar izolat a declarat pentru AFP un oficial din cadrul minei sub acoperirea anonimatului.
‘Prioritatea noastră este să ajungem la angajaţii noştri aflaţi sub pământ’, a declarat presei ministrul Yildiz, care a mers la faţa locului.
‘Patru echipe de salvare lucrează în mină. Focul creează probleme dar în puţurile care nu au fost afectate se injectează oxigen’, a adăugat el.
Potrivit primelor mărturii, explozia a avut loc în jurul orei 12.30 GMT (15.30 ora României), fiind provocată de un transformator electric, şi a generat o surpare ce a blocat minerii în galerii.
Într-un comunicat, compania minieră Soma Komur a apreciat că surparea este ‘un accident tragic’. ‘Din nefericire, unii dintre angajaţii noştri şi-au pierdut viaţa în accident’, a subliniat aceasta.
‘Accidentul s-a produs în pofida unor măsuri de securitate maxime şi a inspecţiilor, dar noi am reuşit să intervenim rapid’, a asigurat compania.
Ministrul turc al Muncii şi Securităţii sociale a declarat că mina a fost inspectată ultima dată la 17 martie şi că va aplica normele în vigoare.
‘Nu există niciun fel de securitate în această mină. Sindicatele nu sunt decât marionete, iar conducerea nu se gândeşte decât la bani’, a declarat pentru AFP un miner, Oktay Berrin.
‘Sunt oameni care sunt pe cale să moară acolo, răniţi, şi toate acestea pentru bani’, a adăugat unul dintre colegii săi, foarte furios, Turgut Sidal.
Exprimându-se în faţa presei la Ankara, premierul Recep Tayyip Erdogan a transmis ‘cele mai sincere condoleanţe’ familiilor victimelor.
‘Unii dintre mineri au fost salvaţi şi sper că vom fi capabili să îi salvăm şi pe alţii’, a adăugat el.
Specialistul în industria minieră Vedat Didari, de la Universitatea Bulent Ecevit din Zonguldak, a declarat pentru AFP că riscul principal este legat de lipsa de oxigen. ‘Dacă ventilatoarele nu funcţionează, minerii pot muri într-o oră’, a declarat el.
Exploziile în mine sunt frecvente în Turcia în special în cele din sectorul privat unde, adeseori, recomandările de securitate nu sunt respectate.
Accidentul cel mai grav s-a produs în 1992, când 263 de mineri au murit într-o explozie de gaz în mina Zonguldak.
Districtul Soma, care numără aproximativ 100.000 de locuitori, este unul dintre principalele centre de extracţie a lignitului, principala activitate din regiune.