Peste 18.000 de persoane au fost concediate în Turcia în baza unui decret publicat duminică, relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters.
Între cei concediaţi se află numeroşi membri ai forţelor de ordine şi profesori.
Se crede că este ultimul decret de acest gen înaintea unei probabile ridicări a stării de urgenţă, măsură instituită după puciul eşuat din iulie 2016.
Luni, reales preşedinte la recentul scrutin anticipate, Recep Tayyip Erdogan va depune jurământul, urmând să beneficieze de prerogative sporite.
Potrivit organizaţiei neguvernamentale Human Rights Platform, un total de 112.679 de persoane au fost concediate în ultimii doi ani, acuzate fiind de implicare în tentativa de lovitură de stat.
Criticii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan îl acuză că s-a folosit de moment pentru a reduce disidenţa la tăcere.