Confidenţialitate

Turcia în referendum: Oficialii guvernamentali critică Occidentul

Turcii decid astăzi dacă aprobă sau nu amendarea Constituţiei în vederea înlocuirii sistemului parlamentar cu cel prezidenţial, desfiinţarea funcţiei de premier şi acordarea unor puteri vaste preşedintelui.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a votat  la Istanbul în cadrul referendumului despre care a spus că ”nu este un vot obişnuit”.

”Am mai avut referendumuri înainte. Însă acest referendum este, acum, despre un nou sistem administrativ al Republicii Turcia, este alegerea unei schimbări şi transformări”, a declarat şeful statului pentru presă după ce a votat.

”Trebuie să luăm o decizie care este dincolo de obişnuit”, a spus el, adăugând că speră ca şara să ia decizia ”aşteptată”.

 

Premierul turc Binali Yildirim a votat în referendumul de duminică în provincia Izmir (vest) şi a apreciat că naţiunea este cea care va decide la urne.

”Oricare va fi rezultatul, noi îl vom aprecia mult. Decizia naţiunii noastre este cea mai frumoasă decizie”, a declarat şeful Guvernului pentru presă, în faţa secţiei de votare, după ce şi-a exprimat opţiunea în această consultare.

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a condamnat ţările occidentale care au încercat să influenţeze referendumul istoric din Turcia în timp ce a votat, duminică, în provincia Antalia (sud).

Unii ”din străinătate” ”au încercat să spună naţiunii turce ce să facă. Ei s-au dat cu unii, însă, astăzi (duminică), decizia aparţine naţiunii noastre”, a declarat şeful diplomaţiei turce.

Cavusoglu nu a precizat la cine se referă, însă tensiunile au crescut între Turcia şi unele ţări europene – mai ales Germania şi Olanda.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a catalogat ambele ţări ca ”naziste” pentru că nu le-au permis unor miniştri de-ai săi să facă campanie pe teritoriul lor în favoarea sa.

Olanda a retras permisiunea de a ateriza aeronavei lui Cavusoglu în martie, împiedicându-l astfel să se adreseze expatriaşilor turci din această ţară.

 

Ce așteaptă președintele Erdoğan de la acest referendum

Turcii vor vota, practic, 18 amendamente constituţionale ce vizează, în primul rând, prerogativele puterii executive şi legislative.  Dacă noul sistem va fi aprobat, Recep Tayyip Erdoğan va putea să aibă încă două mandate la preşedinţie, ceea ce ar însemna că poate rămâne la conducerea statului până 2029.  Mai mult, dispare funcția de premier, iar preşedintele va numi cabinetul şi va avea un număr de vicepreşedinţi. Parlamentul nu va mai monitoriza miniştrii şi nu va mai avea dreptul să iniţieze moţiuni de cenzură.

Preşedintele nu va mai fi nevoit să rămână neutru, ci va putea să îşi menţină afilierea politică. În prezent, preşedintele trebuie să se retragă din partid după alegeri.

În plus, şeful statului va putea numi patru din totalul de 13 judecători ai celei mai înalte instanţe judiciare din ţară.

Referendumul ar putea aduce cea mai importantă schimbare politică de la declararea Republicii Turce, în 1923.