Confidenţialitate

Turcan, PNL: Lista de miniștri va fi finalizată vineri | AUDIO

Prim-vicepreşedinte al PNL, Raluca Turcan a declarat, marţi seară, că lista miniştrilor din guvernul alcătuit de Ludovic Orban va fi finalizată vineri.

Potrivit acesteia, formula de executiv va fi una restrânsă, de la 24 de ministere actuale, la doar 16. Într-o primă fază, au existat 6-7 nume de persoane care ar fi putut să preia fiecare minister. Mai apoi, s-a ajuns la câte trei nume.

”Pe unele portofolii există deja conturat un nume”, a explicat Raluca Turcan la Digi 24.

Raluca Turcan a refuzat să spună dacă numele său se află printre cele ale ministeriabililor.

“Până la momentul prezentării în Parlament, așa cum prevede Constituția, se mai pot opera modificări (…) Ar fi incorect din partea mea să mă pronunţ pe o listă pe care o va prezenta şi şi-o va asuma premierul desemnat (…) Cunosc mare parte dintre propunerile pe care le va face premierul desemnat Ludovic Orban şi acest atribut este al domniei sale…”, a adăugat ea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La finalul negocierilor purtate marți, premierul desemnat Ludovic Orban s-a declarat încrezător că executivul său va obține votul de învestitută.

”Am avut discuții cu ALDE, PMP, UDMR și USR. Negocierile au decurs bine, ne-am înţeles aproape în toate punctele. Cu aproape fiecare formaţiune politică am convenit un cadru de colaborare, care va fi materializat sub forma unor înţelegeri, care vor fi validate în forurile statutare ale #PNL şi în conducerile formaţiunilor politice. Sunt încrezător că şansele noastre de a reuşi învestirea Guvernului sunt foarte mari.
România are nevoie de un Guvern care să oprească declinul. Cine nu votează Guvernul, practic, înseamnă că este complice la tot ceea ce se va mai întâmpla rău sub rămășițele Guvernului PSD”, a explicat liderul liberal.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.