Confidenţialitate

Tunisianul împușcat mortal în nordul Parisului, declarat indezirabil în România. Bărbatul a stat o vreme în Timișoara

Tunisianul împușcat mortal în nordul Parisului în timp ce încerca să intre înarmat într-un comisariat de poliție solicitase azil în România, dar a fost refuzat.

Bărbatul a stat o perioadă într-un centru de refugiați din Timișoara – potrivit unor surse citate de agenția națională de presă.

Ulterior, a fost expulzat și i s-a interzis să revină pe teritoriul țării noastre în următorii 5 ani.

 

Potrivit Agerpress, bărbatul – originar din Tunisia – a depus în anul 2011 o cerere de azil în România.

În urma interviului însă și a unei analize de risc, solictarea acestuia a fost respinsă – pentru că autoritățile au constatat că există un risc din punct de vedere al ordinii publice și al siguranței naționale.

Decizia de repatriere în Tunisia, a fost luată de Curtea de Apel București – anterior, bărbatul fiind cazat într-un centru de refugiați din Timișoara.

Cetățeanului tunisian i s-a interzis să revină în România timp de 5 ani – măsură ce ar fi expirat în iunie anul acesta.

Amintim, bărbatul a fost împușcat mortal joia trecută, în Paris, în fața unui comisariat de poliție.   El a încercat să pătrundă în clădire înarmat cu un cuțit, iar autoritățile pariziene susțin că ar fi strigat ”Allah Akbar” – în traducere, Allah e mare!.