Confidenţialitate


Tulcea: Rămășițele mai multor deținuți politici vor fi deshumate


Rămășițele mai multor deținuți politici decedați în colonia din localitatea tulceană Periprava vor fi deshumate.

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a început o acțiune de căutare în acest sens.

Pentru că nu există semne care să indice prezența unor morminte, echipele de căutare sunt ajutate de localnicii în vârstă, dar și de foşti angajaţi ai penitenciarului.

 

Investigaţiile arheologice din localitatea Periprava au loc până la sfârșitul lunii.

Potrivit Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, între 1959 și 1964, la Periprava au fost înhumaţi mulţi foşti deţinuţi politici.

Până acum au fost depistate opt morminte, dintre care cinci au fost dezvelite şi cercetate.

Una dintre persoane a fost înhumată fără sicriu.

Decesele din acest lagăr de muncă forţată au fost cauzate de înfometare, de frig, dar și de lipsa apei potabile şi a asistenţei medicale.

Alți deţinuţi au fost împuşcaţi în timp ce încercau să evadeze.

Colonia de muncă de la Periprava a fost condusă de torționarul Ioan Ficior – trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

Peste 100 de oameni ar fi murit în perioada în care acesta a fost comandantul lagărului de la Periprava.


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO