Confidenţialitate


Tulcea: Autoritățile vor să țină sub control înmulțirea șacalilor cu ajutorul unei haite de lupi -AUDIO


Tulcea: Autoritățile vor să țină sub control înmulțirea șacalilor cu ajutorul unei haite de lupi -AUDIO

În Tulcea, autoritățile par să fi găsit o soluție în lupta cu numărul mare de șacali: ar vrea să aducă în Munții Măcinului o haită de lupi. E nevoie, însă, de un studiu de impact care să arate că introducerea lupilor în rezervație va avea, cu adevărat, acest efect. În ultima perioadă, populația din unele zone din apropiere de Parcul Național Munții Măcinului dar și din Deltă s-a plâns din cauza înmulțirii şacalilor.

Conducerea Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului consideră că lupul este singura soluţie pentru a ţine sub control efectivele de şacali, care au produs pagube comunităţilor din zona Munţilor Măcinului.

Asemenea situații au reclamat localnicii din comuna Luncaviţa, aflată în perimetrul Parcului Naţional dar și locuitorii din Delta Dunării.

„Prezenţa lupului inhibă dezvoltarea populaţiei de şacal”, declară directorul Administrației Parcului Munții Măcinului Viorel Roşca, într-un interviu pentru Agerpres.

Au început formalitățile pentru realizarea unui studiu care să arate efectul asupra populaţiei de şacali dacă s-ar aduce, într-adevăr, o haită de lupi în rezervație. Însă, un asemenea studiu ar dura aproximativ doi ani, spun experții.

Pe 20 decembrie 2022, au fost văzute urme de lup, în zona Hamcearca. Iar studiul de impact ar urma să arate din ce cauză  masculul sau femela alfa care ajunge până aici nu se întoarce cu ceilalţi membri ai haitei, spune directorul Parcului Natural.

La fel se întâmpla și în 2007, când în rezervaţie au fost observate urme de lup, însă acestea nu au fost urmate de stabilirea unei populaţii în zonă.

Iorgu Ianuși:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Arad: Șacalii au îngrozit oamenii care locuiesc la marginea localităților. „E plin de ei, dacă lași un miel liber îl prind și-l mănâncă” | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria