Un adolescent a dispărut, marți, în apele Dunării.
Potrivit ISU Tulcea, autoritățile au fost sesizate marți prin apel la 112 cu privire la faptul că un băiat de 15 ani a intrat în apele fluviului și nu a mai ieșit, pe raza localității Nufăru.
La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o ambarcațiune, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță Smurd, dar și SVSU Nufăru, precum și o ambulanță de la SAJ Tulcea.
La acțiune au participat și 4 scafandri de la ISU Tulcea și ISU Constanța.
Operațiunile de căutare au fost oprite după înserat, urmând a fi reluate miercuri dimineață.