Potrivit unor surse guvernamentale, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader i-a propus premierului Mihai Tudose în şedinţa ca Hotărârile de Guvern să nu mai fie acte administrative, ci normative cu acelaşi statut ca legile şi Ordonanţele de urgenţă.
În acest fel, miniştrii nu ar mai mai fi traşi la răspundere pentru aprobarea acestor acte – situaţie în care se află de altfel vicepremierul Sevil Shhaideh și ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb.
Mișcarea vine în contextul în care, potrivit unor surse, prim-ministrul Mihai Tudose ar dori să sesizeze Curtea Constituțională pentru constatarea unui posibil conflict între DNA și Guvern în cazul dosarului ”Belina”.
Dacă premierul îşi va asuma opinia ministrului, va trimite proiectul la Curtea Constituţională. Apoi judecătorii vor lua o decizie în acest sens. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.
În acest fel, miniştrii nu ar mai mai fi traşi la răspundere pentru aprobarea acestor acte, situaţie în care se află şi vicepremierul Sevil Shhaideh.
Aceasta este acuzată de DNA de abuz în serviciu comis în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.
În 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice – spun procurorii, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private, susţin procurorii anticorupţie.
În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilorpentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care ar fi iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea “Apelor Române” în cea a Consiliului Judeţean Teleorman.