Confidenţialitate

Tudorel Toader trimite la CSM proiectul de modificare a legilor Justiției

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri dimineața, că va trimite la Consiliul Superior al Magistraturii proiectul de modificare a legilor Justiției, nu însă și la parchete. Explicatia sa: procurorii “nu fac legi”.

“Nu l-am trimis și nu îl trimit la Ministerul Public și nici la componentele sale, pentru că avizatorul e CSM, care are secție de procurori, de judecători, și CSM e garantul independenței justiției și avizator pe legile Justiției. Trimit proiectul de lege la CSM, aștept să îl primim înapoi, îl trimit la Guvern și de acolo începe procedura decizională. Ministerul Justiției este inițiator. Am pus în dezbatere toate problemele sau principalele probleme, direcții, pe data de 23 august, de posibile modificări la pachetul de legi privind Justiția. Fac o precizare. Discursul s-a schimbat. Până acum se vorbea de lipsă de transparență, de consultare. Dumneavoastră știți bine că astăzi pachetul de legi pleacă pentru a treia oară la CSM”, a declarat Tudorel Toader, într-o conferință de presă la Ministerul Justiției.

Procurorii contestă vehement propunerile de modificare a legilor justiției prezentate de ministrul Tudorel Toader. “Ele afectează independența justiției și încalcă angajamentele europene ale României, a spus procurorul general, Augustin Lazăr, după întâlnirea de marți cu șefii Parchetelor din țară.

Si ambasada americană la Bucureşti anunta ca a luat act cu îngrijorare de propunerile de modificare a legilor Justiției.

De asemenea, misiunea diplomatică a Statelor Unite le cere demnitarilor români să colaboreze pentru a continua lupta împotriva corupţiei. … si îndeamnă la asigurarea credibilității instituțiilor din domeniul justiției.