Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că până în prezent nu s-a înscris nimeni la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi-a exprimat convingerea că, până la finalul perioadei de înscrieri, vor fi mai mulţi candidaţi care să intre în cursa pentru şefia DNA.
“Ieri, pe la ora 10 (miercuri – n.r.), nu era nimeni. Să aşteptăm până luni să vedem dacă se va înscrie cineva. Convingerea mea este că se vor înscrie mai mulţi, mai mulţi decât atunci când a fost procedura pentru DIICOT”, a spus Toader, la intrarea în sediul MJ.
Ministerul Justiţiei a anunţat pe 9 iulie începerea selecţiei pentru propunerea în funcţia vacantă de procuror şef al DNA, care se va desfăşura până pe 30 iulie.
Conform MJ, procurorii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până la data de 23 iulie.
Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, un curriculum vitae, minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie şi orice alte înscrisuri relevante.
Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 – 27 iulie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei.
Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 30 iulie.
“Propunerea/ propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi”, preciza MJ.
Funcţia de procuror şef al DNA a rămas vacantă după revocarea de către şeful statului a Laurei Codruţa Kovesi.