Academia suedeză a publicat nominalizările la premiul Nobel pentru anul 1965, nominalizări care sunt ținute secret timp de 50 de ani. Astfel, pe lista candidaților pentru premiul Nobel pentru literatură din acel an se află 90 de scriitori, printre care şi Tudor Arghezi.
Scriitorul român a fost propus la premiul Nobel pentru literatură de filologul italian Angelo Monteverdi, profesor de literatură română la Universitatea din Roma.
Pe lista din 1 februarie 1965, alături de Tudor Arghezi, se numără scriitorii precum Vladimir Nabokov, Pablo Neruda, Jorge Luis Borges, Samuel Beckett, W. Somerset Maugham, Heinrich Böll, Ernst Jünger şi André Malraux.
Premiul Nobel pentru literatură a fost câştigat în 1965 de scriitorul rus Mihail Şolohov, autor al romanului în patru cărți ”Donul liniștit” una dintre capodoperele literaturii secolului al XX-lea.
Tudor Arghezi, născut pe 21 mai 1880 la București, a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, autor de teatru, proză, pamflete şi literatură pentru copii, opera sa poetică fiind însă componenta esenţială a scriiturii sale. Primul volum, “Cuvinte potrivite”, l-a publicat în 1927. Printre cărţile sale capitale se numără romanul parabolic “Cimitirul Buna-Vestire”, “Versuri”, “Versuri alese”, “Bilete de papagal”, “Cântare omului”, “Poeme noi”, “Versuri lungi”, “Litanii”, ultimul volum antum fiind “Noaptea”, din 1967.
În 1936 şi 1946 a primit Premiul Naţional de poezie, iar în 1955 a fost ales membru titular al Academiei Române, pentru ca în 1965 să fie recompensat cu prestigiosul Premiu Herder.