Duminica 22 mai, ora 20:00, la Grădina Urbană Herăstrău
Melodia „Trenulețul”, interpretată de trupa Zdob și Zdub & Frații Advahov, face înconjurul lumii după participarea la EUROVISION SONG CONTEST 2022, devenind astfel una dintre cele mai virale piese la nivel internațional.
Cu aceeași energie debordantă cu care au ridicat în picioare publicul de la Torino, artiștii împart bucuria succesului cu publicul din București, într-un concert fabulos – recomandat de Europa FM – ce va avea loc duminica aceasta, la Grădina Urbană Herăstrău, începând cu ora 20:00.
De la elementele de hip-hop, drum’n’bass, jungle, punk și triluri de fluier sau trompeta tradițională, hiturile „Bunica bate doba”, „DJ Vasile”, „Zdubii bateţi tare”, „Moldovenii s-au născut” sau „Bună dimineața”, vor fi nelipsite din playlist-ul concertului din București și, reprezintă garanția unui show crossover inegalabil.
Vă invităm să retrăiți la intensitate maximă bucuria, emoția și energia unui nou concert marca Zdob și Zdub. în stilul inconfundabil – „HARDCORE MOLDOVENESC”.
Biletele rămase disponibile mai pot fi achiziționate din rețeaua Iabilet.ro și Ticketnet.ro, dar și de la intrarea în Grădina Urbană Herăstrău, înainte de începerea concertului.